Despre mine

DULCEȚICA MAMEI
“De dragul mamei mele… și în amintirea ei!”

Ma numesc Gabriela Silișteanu, însă deja prietenii care ma cunosc îmi spun Dulcețica. Și nu pot spune că nu îmi place această asociere 😊 … Locuiesc împreună cu familia mea lângă Bacău, în comuna Hemeiuș. Zona este superbă iar obiectivele din jurul nostru sunt de-a dreptul interesante: Parcul Dendrologic Hemeiuș, râul Bistrița, Rezervația Faunistică Acumularea Lilieci dar și o falnică pădure nedefrișată încă. Vă spun toate astea ca să vă dați seama cât aer curat avem în jur, câtă frumusețe și câtă unicitate are acest loc. Suntem norocoși să trăim aici!

Tot aici sunt învățătoare, sau mai bine spus profesor în învățământul primar de peste 30 de ani. Îmi este drag să lucrez cu copiii dar și cu familiile acestora. Comunitatea în care trăiesc este mare iar probleme sunt multe. M-am implicat întotdeauna când a fost vorba de copii, pentru a-i învăța, mobiliza și motiva, pentru că viața și vremurile sunt grele.

Mereu am încercat să fiu cât mai activă, pentru a nu pierde timpul fără să aduc un plus de creativitate, bine și confort, mie și celor din jur, dar mai ales pentru că mereu am considerat că trebuie să dăm înapoi celor din jur, comunității, câte ceva din ceea ce noi suntem și din ceea ce putem face în felul nostru. Suntem diferiți cu toții, însă dacă înțelegem asta în sens pozitiv și dacă vedem unul în altul calitățile, unicitatea, dacă învățăm să iubim bunătatea, inteligența și răbdarea celui care muncește, atunci nu poți decât să reușești.

V-am spus deja că sunt învățătoare și e normal să-mi fie dragi poveștile. Și Dulcețica are o poveste, care sună am așa:

Fiind cea mai mică dintre frați am fost și alintata familiei. Îi eram tare dragă mamei, iar ea îmi spunea Dulcețica Mamei… Tot timpul eram alături de ea atunci când gătea mâncăruri delicioase, atunci când cocea cozonaci sau prăjituri cu foi și creme gustoase sau când făcea dulcețuri parfumate din fructele proaspete, culese de mine. Țin minte că mă cățăram pe toate vârfurile pomilor pentru a-i aduce mamei cele mai coapte fructe, pentru că din ele iese cea mai aromată dulceață – zicea ea…

Am crescut, am ajuns la liceu însă o boală grea a răpit-o de lângă mine când eu aveam doar 16 ani și tot mai multă nevoie de ea. Însă am rămas tot Dulcețica Mamei… Peste ani, locuind la curte, am cultivat pământul pentru noi (familia mea și cei dragi nouă). Apoi am cumpărat un teren și am înființat o livadă de 140 pomi în care acum cultivăm coacăze, mure, zmeură, soc și trandafir de Damasc.

Iubesc pământul pentru toate bunătățile pe care ni le dă, dar trebuie muncit. Omul sfințește locul, iar un petec de pământ te poate hrăni. Îngrijește-l și te va răsplăti!

Într-o zi am fost lăudată că fac o dulceață tare bună (cireșe cu mentă). O colegă mă rugase s-i fac și ei, că mă plătește. Atunci a încolțit în mine ideea de a face dulceață, pentru că aveam fructe. Iar pentru că unii doreau și zacuscă am încercat să produc puțin din fiecare. Și uite așa a început această nebunie de-o vacanță …Dulcețuri, zacuscă, siropuri… Toate sub același nume: Dulcețica Mamei, de dragul mamei și în amintirea ei…

O PARTE DIN PRODUSELE MELE